Proiect de lege

Proiect de lege

Statul are obligația constituțională de a elabora norme care stau la baza unei legislații și a unui sistem instituțional care garantează protecția necesară dezvoltării fizice, sufletești și morale a copiilor, precum și păstrarea identității sexuale, dobândite prin naștere.

Astfel, Alternativa Dreaptă a inițiat un proiect de modificare a legii nr.196 din 13 mai 2003, privind prevenirea şi combaterea pornografiei, care prevede interzicerea punerii la dispoziția persoanelor cu vârsta sub 18 ani, a oricărei forme de reclamă, a oricărui tip de conținut media sau a oricăror alte forme de expunere, care prezintă sexualitatea ca pe un scop în sine, care promovează sau susține o abatere de la identitatea de gen dobândită prin naștere, schimbarea sexului, homosexualitatea, fluiditatea de gen sau orice altă formă de promovare a vreunei perversități polimorfe și deviație de la natural.

Proiectul nostru legislativ, în acord cu prevederile Constituției României, este propus în interesul unei dezvoltări fizice și morale sănătoase a copiilor noștri, definind aria acelor conținuturi cu privire la care se impune a se asigura că minorii nu au acces, indiferent de suportul media aferent: platforme, publicații, evenimente, curriculae ori alte acțiuni de speță.

Începând de luni 26.07.2021 vom iniția strângerea celor 100.000 semnături necesare pentru depunerea proiectului legislativ în Parlamentul României.

Actualitatea lui Eminescu

Actualitatea lui Eminescu

Astăzi comemorăm 132 de ani de la moartea marelui poet național, Mihai Eminescu care a fost de altfel și un bun observator atent al vremurilor în care a trăit. Cugetările poetului fără de pereche despre viața politică sunt parcă desprinse din cotidian.

În această zi tragică de 15 iunie, în București minerii luptau împotriva celor care își manifestau dorința de eliberare de sub bocancul comunist. Dosarul Mineriadei, în care preşedintele bolşevic Ion Iliescu este acuzat de crimă împotriva umanității nu are un verdict deși au trecut 31 de ani de la intervenția brutală a minerilor în Piața Universității.

6 persoane decedate, peste 1.000 de persoane rănite, mii de persoane arestate și niciun vinovat.

Îi întrebăm și noi pe politicieni, așa cum bunăoară o făcea geniul Mihai Eminescu: ,,Ce aţi făcut cu iluziunile şi cu speranţele ţării din acei ani? Nu este meşteşugire care să nu se fi întrebuinţat spre a preface drepturile puterii în instrumente de interes privat în folosul recruţilor partidului.”

Revoluția sexuală bate la ușa României

Revoluția sexuală bate la ușa României

Apologeții corectitudinii politice (noul marxism) îi exclud din universități și din curriculae pe marii creatori ai culturii universale, pun la stâlpul infamiei profesori, studenți, oameni de știință, politicieni, formatori de opinie, artiști, sportivi, pentru simplul fapt că se opun tăvălugului progresist.

Starea de fapt este de-a dreptul dramatică.

Ofensiva extrem de agresivă LGBTQ+ împotriva familiei heterosexuale, naturale, susținută inclusiv în sistemul educațional, obligă societatea să se polarizeze, împărțindu-se între cei care susțin familia clasică și religia în școli, adică bunul mers al lucrurilor ca și până acum, și tabăra celor care înghit pe nemestecate toate ingineriile sociale servite de Occident (educația sexuală în școli, căsătoriile gay, egalitatea de gen etc.) fără să țină cont de specificul acestui popor, unul creștin cu profunde ancore morale.

A nu știu câta oară, politicieni de răspântie, care habar nu au ce înseamnă să crești un copil, ne explică cum trebuie să ni-i creștem pe ai noștri, ne dau rețete de succes și sfaturi înțelepte nouă, „medievalilor”.

Alternativa Dreaptă respinge orice încercare de ideologizare în general, și de ideologizare de rit LGBTQ+ în special, a învățământului și a societății românești.

Copiii sunt ființe de Lumină. Sunt ai lui Dumnezeu. Lăsați-i să crească frumos!

De ce nu ne-am unit toți în AUR?

De ce nu ne-am unit toți în AUR?

Pentru că am fost întrebați de ce nu am achiesat și noi la platforma Alianței pentru Unirea Românilor, răspundem.

Alternativa Dreaptă s-a înființat ca partid anul trecut în luna august. AUR a apărut în decembrie, tot anul trecut.

Alternativa Dreaptă a avut un parcurs mai lent, dar sigur. Am fost consecvenți și în valori și în discurs. Nu am făcut rabat la nimic.

Am fost invitați la unul dintre evenimentele lor, la rândul nostru i-am invitat si noi la o lansare. Am purtat discuții pentru o posibilă colaborare. Propunerea lor către noi, ca și către alte forțe politice, a fost să mergem toți să candidăm pe listele AUR.

Diferențele de viziune legate de apartenența la UE, la NATO, înclinațiile ortodoxist-rusofile, naționalismul patriotard, finanțarea, angrenajul cu serviciile secrete, dar mai ales unele figuri reprezentative ale AUR, ne-au făcut să batem în retragere.

Doamne vocale, interlopi, foști generali, foști securiști, partide mici, cu apucături naționalist-socialiste, agregate în AUR, apariții media spumoase, lupte cu jandarmeria, demisii în lanț ale mai multor filiale locale pe motiv de netransparență, decizii discreționare de la centru, ne-au determinat să spunem pas!

A fi conservator nu înseamnă doar să clamezi un patriotism de paradă. A fi conservator înseamnă să arăți în primul rând o atitudine, un mod de viață în care se regăsesc moderația, respectul și stăpânirea de sine. Patriotismul îl demonstrezi mai ales prin ceea ce ești ca om: onestitate, caracter, realizări, transparență, cultură, discurs.

Vituperațiile feminine, oricât de îndreptățite ar fi ele, în numele Adevărului, nu fac decât să atragă un anumit segment de electorat, în timp ce il îndepărtează pe celălalt. De aceea suntem pentru puțin mai multă moderație.

Totuși, electoratul a decis să dea o șansă unui partid care le-a capitalizat nemulțumirile. Respectăm lucrul acesta și îl înțelegem. Alegătorul are întotdeauna dreptate! Sperăm doar ca cei aleși să se ridice la nivelul așteptărilor celor care i-au încredințat cu această misiune: de a schimba clasa politică în bine. Timpul o va dovedi.

Construcția solidă a unui partid durează tocmai din acest motiv, căci selecția se face destul de riguros. Cine vine în AD vine să muncească, să se integreze, să construiască să se perfecționeze. Are toată libertatea de care are nevoie, dar trebuie să confirme. E greu, căci suntem încă destul de mici, fără resurse semnificative, dar nu ne-am propus să confirmăm ca partid parlamentar decât în 2024. Până atunci, dezvoltăm.

Am intrat totuși în bătăliile electorale de anul acesta pentru a obține tot ce se poate, și pentru experiență. Noi ne formăm majoritatea candidaților, îi învățăm să facă politică, nu îi luăm gata (de)formați.

Durează? Evident! Vom conta mai încolo? Absolut!

Noi ne-am propus reformarea clasei politice. Adică intrarea în politică a oamenilor competenți, care să devină politicieni adevărați, nu unii desemnați la apelul bocancilor. Nu reciclând la nesfârșit aceleași fețe triste, ciudate sau controversate, doar pentru a accede în Parlamentul României.

Prin urmare, Alternativa Dreaptă își va continua parcursul început, cu rigurozitate, hotărâre și cu multă implicare. Deja lucrează la coagularea tuturor forțelor autentice de dreapta într-un proiect mai larg, despre care veți auzi în curând.

Am învățat lecțiile celor doua tururi de scrutin, ne-am rodat, iar la următorul test electoral vom avea un cuvânt de spus. Exact așa cum am promis!

Vă așteptăm alături de noi! Veniți cu încredere! Roma nu s-a clădit într-o zi. Avem răbdare și construim. Până în 2024, când vom confirma!

Anunțuri înregistrare mandatari financiar

Anunț înregistrare mandatari financiar al partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputaților din data de 06.12.2020:

Partidul Alternativa Dreaptă informează că s-a înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă mandatarul financiar coordonator, pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputaților din data de 06 decembrie 2020, SC M&A Business Accounting SRL. S-a atribuit mandatarului codul unic de identificare 11200019.

Filiala Alternativa Dreaptă București informează că s-a înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă mandatarul financiar, pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputaților din data de 06 decembrie 2020, în persoana domnului Alexandru Șerbu, care va fi asistat de M&A Business Accounting SRL.

Filiala Alternativa Dreaptă Cluj informează că s-a înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă mandatarul financiar, pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputaților din data de 06 decembrie 2020, în persoana domnului Călin Liviu Vaida.

Filiala Alternativa Dreaptă Dolj informează că s-a înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă mandatarul financiar, pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputaților din data de 06 decembrie 2020, în persoana doamnei Sibiseanu Titina Gherghita.

Filiala Alternativa Dreaptă Iași informează că s-a înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă mandatarul financiar, pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputaților din data de 06 decembrie 2020, în persoana doamnei Teodora Pasere.

Votați Alternativa Dreaptă!

Votați Alternativa Dreaptă!

Alternativa Dreaptă a reușit să strângă numărul de semnături necesar și a depus la Birourile Electorale din Iași, Cluj, Dolj și București listele candidaţilor la alegerile parlamentare de anul acesta.

Candidaturile au fost validate astfel că în dată de 6 decembrie suntem prezenți pe buletinele de vot.

Vă mulțumim pentru încredere!