by Felix Preda | 19 Nov 2021 | Politica Interna, Sanatate
Certificatul verde este un act de sfidare a drepturilor individuale garantate de Constituție și nu ajută în lupta contra pandemiei.
Vaccinarea este doar o metodă preventivă, dar insuficientă și, din nefericire, controversată. Boala trebuie tratată încă din fazele incipiente cu medicamente antivirale care ar trebui să fie disponibile în farmacii, sub prescripție medicală.
Discriminarea celor nevaccinați este contraproductivă, creează resentimente și rezistență la orice idee de cooperare a populației cu autoritățile statului.
Campania de vaccinare trebuie gândită și promovată inteligent, onest, de oameni profesioniști, fără manipulare emoțională, într-o manieră care să facă populația parteneră la acest deziderat. Cetățenii trebuie să aleagă informat, nicidecum să fie obligați să se vaccineze.
Trebuie să oprim imediat procesul imoral și ilegal de segregare a populației.
by Felix Preda | 18 Nov 2021 | Politica Externa
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, iar naţiunea română este parte a Europei, indisolubil legată de Occident.
Caracterul reformator al politicii noastre presupune modificări care să transforme actualul sistem într-unul corespunzător valorilor şi principiilor liberal-conservatoare.
Ne dorim o Europă în care putem crede, nu una care se îndreaptă semeață spre prăpastie, abandonându-și principiile fondatoare și refuzându-și originea creștină.
by altdr | 23 Jul 2021 | Uncategorized
Statul are obligația constituțională de a elabora norme care stau la baza unei legislații și a unui sistem instituțional care garantează protecția necesară dezvoltării fizice, sufletești și morale a copiilor, precum și păstrarea identității sexuale, dobândite prin naștere.
Astfel, Alternativa Dreaptă a inițiat un proiect de modificare a legii nr.196 din 13 mai 2003, privind prevenirea şi combaterea pornografiei, care prevede interzicerea punerii la dispoziția persoanelor cu vârsta sub 18 ani, a oricărei forme de reclamă, a oricărui tip de conținut media sau a oricăror alte forme de expunere, care prezintă sexualitatea ca pe un scop în sine, care promovează sau susține o abatere de la identitatea de gen dobândită prin naștere, schimbarea sexului, homosexualitatea, fluiditatea de gen sau orice altă formă de promovare a vreunei perversități polimorfe și deviație de la natural.
Proiectul nostru legislativ, în acord cu prevederile Constituției României, este propus în interesul unei dezvoltări fizice și morale sănătoase a copiilor noștri, definind aria acelor conținuturi cu privire la care se impune a se asigura că minorii nu au acces, indiferent de suportul media aferent: platforme, publicații, evenimente, curriculae ori alte acțiuni de speță.
Începând de luni 26.07.2021 vom iniția strângerea celor 100.000 semnături necesare pentru depunerea proiectului legislativ în Parlamentul României.
by altdr | 15 Jun 2021 | Uncategorized
Astăzi comemorăm 132 de ani de la moartea marelui poet național, Mihai Eminescu care a fost de altfel și un bun observator atent al vremurilor în care a trăit. Cugetările poetului fără de pereche despre viața politică sunt parcă desprinse din cotidian.
În această zi tragică de 15 iunie, în București minerii luptau împotriva celor care își manifestau dorința de eliberare de sub bocancul comunist. Dosarul Mineriadei, în care preşedintele bolşevic Ion Iliescu este acuzat de crimă împotriva umanității nu are un verdict deși au trecut 31 de ani de la intervenția brutală a minerilor în Piața Universității.
6 persoane decedate, peste 1.000 de persoane rănite, mii de persoane arestate și niciun vinovat.
Îi întrebăm și noi pe politicieni, așa cum bunăoară o făcea geniul Mihai Eminescu: ,,Ce aţi făcut cu iluziunile şi cu speranţele ţării din acei ani? Nu este meşteşugire care să nu se fi întrebuinţat spre a preface drepturile puterii în instrumente de interes privat în folosul recruţilor partidului.”
by altdr | 15 Jun 2021 | Uncategorized
Apologeții corectitudinii politice (noul marxism) îi exclud din universități și din curriculae pe marii creatori ai culturii universale, pun la stâlpul infamiei profesori, studenți, oameni de știință, politicieni, formatori de opinie, artiști, sportivi, pentru simplul fapt că se opun tăvălugului progresist.
Starea de fapt este de-a dreptul dramatică.
Ofensiva extrem de agresivă LGBTQ+ împotriva familiei heterosexuale, naturale, susținută inclusiv în sistemul educațional, obligă societatea să se polarizeze, împărțindu-se între cei care susțin familia clasică și religia în școli, adică bunul mers al lucrurilor ca și până acum, și tabăra celor care înghit pe nemestecate toate ingineriile sociale servite de Occident (educația sexuală în școli, căsătoriile gay, egalitatea de gen etc.) fără să țină cont de specificul acestui popor, unul creștin cu profunde ancore morale.
A nu știu câta oară, politicieni de răspântie, care habar nu au ce înseamnă să crești un copil, ne explică cum trebuie să ni-i creștem pe ai noștri, ne dau rețete de succes și sfaturi înțelepte nouă, „medievalilor”.
Alternativa Dreaptă respinge orice încercare de ideologizare în general, și de ideologizare de rit LGBTQ+ în special, a învățământului și a societății românești.
Copiii sunt ființe de Lumină. Sunt ai lui Dumnezeu. Lăsați-i să crească frumos!
by altdr | 8 Jun 2021 | Politica Interna
În data de 6 iunie 2021 a avut loc Adunarea Generală a membrilor Partidului Alternativa Dreaptă, care și-a ales, conform statutului, conducerea pentru următorii 4 ani.
Candidații care au concurat pentru o poziție în Biroul Executiv Național au fost:
- Președinte – Adela Mîrza (Cluj), Cristian Cernescu (Iași)
- Președinte executiv – Valentin Licxandru (București)
- Președinte Consiliul Reprezentanților Naționali (CRN) – Daniel Uncu (București), Florin-Vasile Șomlea (Cluj)
- 3 vicepreședinți, aleși uninominal, pe funcții distincte, cu atribuții specifice astfel:
1. vicepreședinte responsabil de HR (resurse umane), construcția și dezvoltarea regională a partidului, comunicare internă – Emil Iulian Mladin (Dolj)
2. vicepreședinte responsabil de PR – imaginea, comunicare externă a partidului – Alexandru Radu (București)
3. vicepreședinte responsabil de politici publice și dialog social – Traian Rȃnja (Iaşi), Doru Costea (București) - Secretar General – Adrian Ardeleanu (Dâmbovița)
- Trezorier – Alexandru Șerbu (București)
- Comisia de Etică – Ion Rădoi (Gorj)
- 5 membri – Daniel Mara (Diaspora, SUA), Săndel Măciucă (Bacău), Lazăr Popescu (Gorj), Gherghina Janță (Argeș), George Pintilie (Iași), Emil Micu (Cluj), Dan Coșoveanu (Dolj).
Procedura de vot s-a desfăşurat la urne (Argeş, Gorj) cât și online pe platforma Helios Voting, pe parcursul a două zile (5-6 iunie a.c.), în conformitate cu prevederile statutare ale partidului, art. 74 și art. 76, lit. b.
Totodată au fost propuse spre aprobare modificări ale statutului partidului, modificări aprobate cu o majoritate absolută.
În urma numărării voturilor, noua conducere este alcătuită din:
- Președinte – Adela Mîrza – (271)
- Președinte executiv – Valentin Licxandru (286)
- Președinte Consiliul Reprezentanților Naționali (CRN) –Florin-Vasile Șomlea (228)
- Vicepreședinte responsabil de HR (resurse umane), construcția și dezvoltarea regională a partidului, comunicare internă – Emil Iulian Mladin (289)
- Vicepreședinte responsabil de PR – imaginea, comunicare externă a partidului – Alexandru Radu (288)
- Vicepreședinte responsabil de politici publice și dialog social – Doru Costea (220)
- Secretar General – Adrian Ardeleanu (288)
- Trezorier – Alexandru Șerbu (289)
- Comisia de Etică –Ion Rădoi (288)
- 5 membri
1. Dan Mara (277)
2. Gherghina Janță (266)
3. Săndel Măciucă (248)
4. Dănuț Coșoveanu (228)
5. Lazăr Popescu (208)
Noua conducere a partidului, prin liderul Adela Mîrza, și-a asumat explicit misiunea de a dezvolta intens structurile partidului la nivel național, de a atrage oameni valoroși, profesioniști din diverse domenii, care să poată contribui pe baza expertizelor diferite la crearea unui program de guvernare pentru viitor.
De asemenea, Alternativa Dreaptă a invitat și alte partide politice de dreapta să i se alăture (ANȚ, ARN și celelalte partide compatibile doctrinar), în conturarea unui vehicul politic generos, care să cuprindă toate forțele de dreapta, astfel încât în 2024 să obțină un scor semnificativ în toate cele 4 cicluri electorale.
07.06.2021
Departamentul de comunicare.
by altdr | 5 Jun 2021 | Politica Interna
Noua echipă de conducere a Partidului Alternativa Dreaptă va fi prezentată duminică, 06 iunie 2021, ora 16.30, la Teatrul de Artă București (Strada Sfântul Ștefan nr. 21, Sector 2, București), în cadrul unui eveniment la care sunt invitați reprezentanți ai presei, dar și simpatizanți ai formațiunii.
Congresul partidului, care se desfășoară weekendul acesta, are pe ordinea de zi propuneri de modificare a statutului, precum și alegeri pentru funcțiile de conducere la nivel central. Procesul de votare va folosi atât sistemul electronic la distanță, cât și varianta clasică, la urne.
În cursa pentru președinția partidului s-au înscris Adela Mîrza și Cristian Cernescu, iar pentru o funcție de vicepreședinte candidează fostul deputat Traian Rânja, analistul politic Daniel Uncu, fostul vicepreședinte CJ Bistrița Florin Vasile Șomlea și nu în ultimul rând Doru Costea, avocatul care a câștigat procesul prin care colecția Bibliotecii Bathyaneum (care include celebrul Codex Aureus) a revenit statului român.
* * *
Alternativa Dreaptă este o formațiune cu orientare conservatoare, înființată în anul 2019. AD este afiliată Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).
Biroul de presă al
Partidului Alternativa Dreaptă
by altdr | 4 Jun 2021 | Administrație, Economie
Sistemul actual de pensii este în colaps și nu poate fi reformat. Trebuie regândit total.
Creșterea vârstei de pensionare reprezintă un bolovan în plus în spatele celor care muncesc mai mult și beneficiază mai puțin.
Sistemul pensiilor speciale trebuie regândit din temelii, eliminând excesele și abuzurile care au generat atâta nedreptate, precum și apariția unor pensionari “de lux”, și au condus la deficite bugetare uriașe.
Esențial în stabilirea cuantumurilor pensiilor trebuie să fie principiul contributivității.
Susținem menținerea și întărirea pilonului II de pensii precum și accelerarea aplicării pilonului III de pensii și a sistemelor alternative de pensii private.
Cetățenii vor putea decide dacă vor rămâne în regimul de pensii de stat, vor trece în cel privat, sau vor folosi o combinație a celor două.
by altdr | 4 Jun 2021 | Economie
Consumatorii de energie electrică din România au plătit circa 1,7 miliarde de Euro în ultimii 10 ani sub pretextul că banii vor fi folosiți la investiții noi în centrale electrice.
Au fost folosiți exact 0 € pentru investiții din aceste sume iar acum guvernul vrea să le mai extragă consumatorilor cel puțin încă pe atât.
Taxa de cogenerare este exact ca supra-acciza lui Ponta pe combustibili, pentru construirea de autostrăzi, din care s-au construit fix 0 m de autostrăzi.
Taxa aceasta poate fi numită foarte bine “deturnare de fonduri private”! Nu este nimic altceva decât Eco marxism pur folosit ca instrument în industria extractivă, cea care are ca obiect de activitate extragerea banilor din buzunarele contribuabililor!
by altdr | 31 Mar 2021 | Administrație, Justitie, Politica Interna, Sanatate
Noi, Alternativa Dreaptă, inițiem prezenta petiție prin care solicităm satisfacerea a cinci revendicări sociale, care, în opinia noastră, reprezintă esența solicitărilor participanților din România la protestele sfârșitului de martie 2021.
Îngrădirea gravă a drepturilor cetățenești, fără nici un fel de explicație din partea autorităților, lipsa totală a transparenței cu privire la cheltuielile din anul 2020 legate de pandemie și atitudinea lipsită de empatie a decidenților politici cu privire la deteriorarea gravă a nivelului de trai al românilor, ne-au convins că singura cale de a schimba această stare este acțiunea!
Prin urmare, vă invităm să semnați petiția cu următoarele cinci revendicări, petiție pe care o vom înainta Guvernului României:
- Retragerea Hotărârii Nr. 20 / 25.03.2021 a CNSU, privind restricțiile de circulație;
- Publicarea analizelor științifice care au stat la baza limitării drepturilor cetățenilor;
- Publicarea raportului de cheltuieli în contextul COVID-19, pe anul 2020;
- Prezentarea listei membrilor Grupului de Comunicare Strategică;
- Demiterea lui Raed Arafat, șeful DSU.