fbpx

Alternativa Dreaptă a susținut și susține, conform Programului său politic, liberalizarea finanţării partidelor politice prin toate mijloacele posibile, coroborată cu încetarea finanțării acestora de la bugetul de stat, cât și desființarea CNCD.

Am susținut public și am argumentat necesitatea unor asemenea modificări legislative încă de la înființare, în timp ce partidele cu vocație salvatoare USR-PLUS, cot la cot cu PNL, PSD, UDMR, nu au susținut decuplarea partidelor de la bugetul statului, continuând să se bucure de subvenții generoase.

Nici desființarea CNCD, organism care implementează preponderent politicile Noii Stângi corecte politic, nefiind o instituție echidistantă, nu a făcut obiectul interesului clasei politice.

În acest context, salutăm inițiativa noului partid proaspăt intrat în Parlamentul României, privind refuzul subvenției propriului partid din bani publici și a desființării CNCD și ne bucurăm că ideile și valorile noastre sunt preluate integral sau parțial de alte partide.

Vom urmări cu interes dacă și cum se vor finaliza aceste demersuri!