fbpx
Un președinte creștin, pentru o Românie creștină!

Un președinte creștin, pentru o Românie creștină!

Președinția a devenit o instituție din ce în ce mai golită de esență din cauza, atât a atacului concertat al actualei guvernări la adresa instituției supreme în stat, cât și din cauza prestației ezitante și neconvingătoare a președintelui în funcție. Instituția supremă a statului român a devenit în acest mod mult mai slabă în dinamica jocului democratic autohton decât prevede Constituția României și așteptările românilor.

Considerăm că această stare de lucruri trebuie să înceteze, în folosul stabilității și credibilității democrației, iar autoritatea prezidențială să își regăsească deplina recunoaștere populară și eficiență instituțională.

În urma unui amplu proces de dezbatere internă, am decis că suntem datori în fața membrilor, susținătorilor noștri și a întregului electorat să intrăm în lupta electorală pentru Președinția României.

Suntem convinși că un candidat al Alternativei Drepte și, sperăm, al întregii drepte conservatoare, este suficient să câștige odată admirația și încrederea oamenilor în cursa prezidențială și nici o altă voce nu va putea să îl învingă cu ușurință.

Candidatul pe care noi am decis că îl vom susține în lupta pentru funcția supremă în stat este liderul de opinie, creștinul militant, omul de cultură, analistul politic, teologul și scriitorul Mihail Neamțu. Un președinte creștin, pentru o Românie creștină.

Împreună, pentru o Românie mult mai bună!