Cristian Galea pentru primăria municipiului Arad

Cristian Galea pentru primăria municipiului Arad

Duminică, 17 martie 2024, a avut loc evenimentul de lansare a candidaturii lui Cristian Galea pentru funcția de primar al Municipiului Arad, reprezentând partidul Alternativa Dreaptă.

Lansarea candidaturii a avut loc în prezența doamnei președinte a partidului, Adela Mîrza, care a susținut cu entuziasm această candidatură.

Cristian Galea a subliniat în discursul de aseară că este o persoană dedicată comunității arădene și că este hotărât să aducă schimbări pozitive în Municipiul Arad.

Experiența sa în administrația publică locală, echidistanța și echilibrul de care a dat dovadă în ultimii ani pe scena politică, susținerea valorilor creștin-democrate și conservatoare, dar și deschiderea spre soluții inovatoare, care să aducă prosperitate comunității sale, toate acestea reprezintă atuurile lui Cristian Galea în cursa pentru Primăria Municipiului Arad.

Echipa de campanie AD Arad este hotărâtă să aibă o abordare proactivă și constructivă în dezvoltarea orașului, cu accent pe nevoile reale ale locuitorilor și pe soluții durabile pentru problemele cu care se confruntă comunitatea.

Pentru întrebări suplimentare sau interviuri, vă rog să contactați echipa de comunicare.
Email: contact@cristigalea.ro

Ajutăm refugiații de război din Ucraina

Ajutăm refugiații de război din Ucraina

Venim alături de vecinii noștri, refugiații de război din Ucraina.
Am decis să organizăm în sediul național al Partidului Alternativa Dreaptă un centru de colectare a ajutoarelor materiale pentru a fi transportate către punctele de frontieră.

În următoarele zile ne vom organiza astfel încât să putem oferi cazare și masă celor care fug din fața războiului.

Prin urmare cei care doresc să doneze pături, alimente neperisabile, jucării, produse de îngrijire, scutece pentru copii sau orice alte bunuri îi invităm să ne contacteze pentru a le prelua.

Adresa sediului: București, Sector 3, Bulevardul Corneliu Coposu, nr. 1D.
Email: contact@alternativadreapta.ro
Telefon: 0799 717 088

AD cere demisia vinovaților

AD cere demisia vinovaților

În timp ce Primarul Capitalei, Nicușor Dan, ne transmite că temperatura normală în case este de 19 grade celsius – în spiritul directivelor ceaușiste – pacienții se încălzesc în spitale cu aeroterme, care incendiaza saloanele. Dacă nu murim de frig, murim în incendii spitalicești.

Tragedia de la Spitalul ,,Matei Balș” definește falimentul sistemului și incompetența criminală a decidentilor din spitale, din Ministerul Sănătății și din Primăria Capitalei!

#Colectiv, #Giulesti, #Piatra#Neamț, #Balș – doar câteva dintre numele crimelor din culpă, incompetență și nepăsare!

Alternativa Dreaptă cere demisia imediată a următorilor: Maria Nițescu, managerul Spitalului ,,Matei Balș”, Raed Arafat, Vlad Voiculescu și Nicușor Dan. Cerem demisia principalilor responsabili ai tragediei spitalicești din această dimineață!

Demisia, în numele dreptății care nu mai are răbdare!

Plai cu vaci sau cum să fii primar bogat în Tg. Ocna!

Plai cu vaci sau cum să fii primar bogat în Tg. Ocna!

Primarul “incompatibil” al orașului Tg. Ocna, Ștefan Șilochi, proaspăt exclus din PSD, posesor al unei averi considerabile, are nici mai mult nici mai puțin decât… o fermă de vaci în mijlocul urbei, fermă pentru care primește bani de la APIA! La 200 de metri de izvoarele de apă minerală din parcul orașului, destinate turiștilor aflați la tratament, în mijocul zonei rezidențiale, dânsul își paște cireada, nestingherit, ca și cum ar fi feuda lui!
Despre turism, oraș, gospodărire ce putem spune, edilul nu are timp de fleacuri, căci dânsul e “businessman”!

Un kilometru de drum spre Salină nu poate să îl facă, deși a primit bani din 2015 pentru acest proiect. Iar facturile de combustibil ale primarului (aferente drumurilor prin județ, cel mult) însumează cifre enorme, similare unor drumuri Tg. Ocna-Duesseldorf.

Și cireașa de pe tort:
Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că ȘILOCHI ȘTEFAN, Primar al orașului Târgu Ocna, Județul Bacău, s-a aflat în stare de incompatibilitate în mandatul 2012 – 2016, întrucât a exercitat simultan funcția de primar și calitatea de titular în cadrul „Șilochi Ștefan Întreprindere Individuală”, semnând în această calitate diferite documente (în vederea obținerii tranșelor II – V din proiectul „Fermă de semi-subzistență a Î.I. Șilochi Ștefan în orașul Tg. Ocna, jud. Bacău”).

Deși, incompatibil dovedit în mandatul anterior și cu numeroase sesizări făcute de consilierii noștri la DNA, DIICOT, etc, edilul este încă în funcție și își vede bine mersi de afaceri!

Oare ce trebuie să se schimbe ca oameni precum Ștefan Șilochi să nu mai ajungă niciodată să conducă vreun oraș?
Oameni care nu au timp de urbe și problemele ei, de starea proastă și de dezvoltarea precară a orașului pe care îl păstoresc, dar au tot timpul pentru afacerile personale care infloresc în mandatul lor!
Poate anul viitor, când vom avea din nou alegeri locale, cetățenii din Tg. Ocna vor alege mai bine!