O nouă sfidare la adresa statului de drept a binomului PSD-ALDE

Alternativa Dreaptă cere demisia neîntârziată a vicepremierului Sevil Shaideh şi a ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, din funcţiile deţinute în Guvernul României, concomitent cu ridicarea imunităţii parlamentare a celei din urmă, pentru a se pune la dispoziţia procurorilor DNA. Prezenţa pe mai departe a vicepremierului Sevil Shaideh în Executiv este, în plus, de natură să aducă grave prejudicii de imagine României la nivel european şi internaţional.
Conform DNA, cele două demnitare PSD sunt cercetate pentru abuz în serviciu, fiind suspectate de implicare în trecerea ilegală a unor suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, ulterior, acestea să fie închiriate societăţii Tel Drum.
Decizia conducerilor PSD şi ALDE de a face front comun împotriva Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în favoarea celor două demnitare anchetate, reprezintă încă o sfidare a statului de drept şi constituie un nou atac lansat împotriva luptei anticorupţie.

ALTERNATIVA DREAPTĂ – Grupul de Iniţiativă
Contact: contact@alternativadreapta.ro