Cristian Șoimaru:

În ultima perioadă unul din cuvintele la care se face des referire de către cei dintr-o anumită grupare politică/doctrinară este acela de “iliberalism”. Plecând de la cuvântul “liberal”, un concept care și-a schimbat – uneori radical – înțelesul și acoperirea, trebuie să discernem atent folosința și definiția “iliberalismului”.

Da, sunt unele gesturi și acțiuni ale unor guverne, persoane sau partide care pot fi încadrate ca “iliberale” în sensul de îndepărtare de la normele și cutumele democrației-liberale. Dar e o practică des întâlnită – și în vestul Europei și pe la unii de la noi – prin care se încearcă să se pună eticheta de “iliberalism” și peste gesturi care sunt cu totul parte din acoperirea și cutuma democrației constituționale. Dar dacă tema și rezultatul unor referendumuri nu sunt pe placul celor care susțin o anume agendă sau perspectivă politică, atunci imediat acele acțiuni sunt etichetate ca fiind “iliberale”, “atac extrem de periculos” sau “deturnare a democrației”. Totul în numele “libertății”.

Cine e chiar iliberal”? Cine caută în fapt să “deturneze democrația”?

Alternativa Dreaptă crede în valorile Libertății, Responsabilității, Democrației Constituționale. Fără să le pervertim și redefinim. Credem în moderație, respect și politețe, nu în “corectitudine politică”.